Bugetare Participativă

în Corabia

PROPUNEREA TA / VOTUL CETĂȚENILOR

Implică-te pentru orașul tău!

Descrierea inițiativei

Procesul de bugetare participativă reprezintă un exercițiu democratic complex, cu beneficii majore pentru comunitate, unde are loc votul pentru proiectele inițiate de către cetățeni. Este un proces de bugetare online deschis tuturor cetățenilor, transparent, primăria urmând a implementa proiectele care acumulează cel mai mare număr de voturi din partea comunității, în limita bugetului alocat pentru acest proces.

Ce este bugetarea participativă?

Este un proces deschis, incluziv şi transparent, prin care membrii comunităţii se implică direct în formularea deciziilor privind priorităţile de cheltuire a banilor din bugetul local. Bugetarea participativă își propune implicarea cetățenilor orașului Corabia într-un proces democratic de deliberare și decizie pentru stabilirea modalității optime de cheltuire a unei părți din bugetul local. Procesul presupune asumarea de către cetățeni a unui rol de participant activ în definirea și abordarea problemelor comunității din care fac parte. Cetățenii sunt încurajați astfel să se implice în procesul de luare a deciziilor privind investițiile de interes local, bugetarea participativă devenind un instrument important în administrația publică locală, imprimând transparență procesului decizional.

Obiective

Bugetarea participativă are următoarele obiective:

1. Creșterea nivelului de dialog și colaborare dintre cetățeni și administrația publică;
2. Ajustarea politicilor publice la nevoile și așteptările cetățenilor, pentru a îmbunătăți calitatea vieții în orașul Corabia;
3. Creșterea gradului de asumare și co-creare a procesului de dezvoltare urbană de către cetățeni;
4. Consolidarea democrației prin participarea cetățenilor la un exercițiu de luare a unor decizii ce privesc întreaga comunitate;
5. Creșterea transparenței activității administrației publice locale.

Informații / Model formular depunere proiect.